Ce este tehnica DHI
Înțelegem că evoluția tehnologiei ne oferă diferite metode de rezolvare a problemelor întânlnite in viața de zi cu zi. La fel se întâmplă și în cazul alopeciei, iar în prezent se găsesc pe piață mai multe metode, printre car
e și tehnica DHI, aceasta bazându-se pe inserția capilară.
Se diferențiază de alte metode prin felul în care grefele sunt implantate. Denumirea vine din engleza Direct Hair Transplantation care înseamnă transplant direct.
Definiția tehnicii DHI
Ceea ce diferențiază imediat tehnica DHI de cea FUE este implantul grefelor, chiar dacă cea din urmă tehnică este mult mai recunoscută. Spre deosebire de aceasta, în tehnica DHI incizia și implantul se fac simultan, nefiind necesara deschiderea canalelor.
Procesul se realizează prin utilizarea unui stilou de implantare (Choi) care seamănă cu un ac gol care este conectat la un tub și la un dispozitiv de împingere. De aceea, tehnica DHI este, de asemenea, cunoscută sub numele de metoda Choi.
Procesul de implantare
Când vă aflați într-o procedură de transplant de păr utilizând implantul Choi, specialistul introduce foliculii în stiloul de implantare.
Foliculul este încorporat ușor în interiorul acului gol, care este plasat la capătul stiloului, repoziționat apoi de către medic.
Apoi, chirurgul implantează acul într-un unghi de 40-45 grade pe scalp, în timp ce locul inciziei se face se implantează și grefa apăsând pe dispozitivul de împingere ce este conectat la tub.
În timpul unei proceduri se utilizează între 12-14 stilouri Choi şi 15-16 ace de diferite dimensiuni pentru a putea potrivi foliculii .
Avantajele tehnicii DHI
Următoarele avantaje pot fi definite prin vizualizarea întregului proces efectuat :
- Reducerea timpului în care grefele rămân în afara corpului.
- Reducerea sângerării.
- Reducerea traumei în timpul administrării foliculilor.
- Recuperare rapidă în faza postoperatorie.
- Nu este necesară raderea părului înainte de intervenție.
- Nu rămân cicatrici.
Având în vedere progresele științifice și tehnice, a fost creată o nouă eră care produce rezultate eficiente și sigure, dar mai ales un aspectul natural. Stiloul Choi face parte din acestea deoarece a îmbunătățit considerabil procedurile de restaurare a părului.